Eniko Takacs este originară din Sibiu. Încă dinaintea studiilor universitare, în 1998, se mută la Cluj și întemeiază cu alți doi sibieni trupa de teatru Imago. În cadrul acestui grup, vreme de peste 15 ani, explorează limbajul teatral îmbinând metodele convenționale cu cele mai neobișnuite, apelând la autodidacticism și la experiența descoperirii limbajului scenic prin exerciții de grup. Astfel ajunge în apropierea pantomimei, a teatrului gestual și a stilului commedia dell’arte.
În paralel a studiat istoria artei și dramaturgia la Universitatea Babes-Bolyai. În 2002 devine actor-păpușar al Teatrului de Păpuși Puck având șansa de a fi inițiată în arta papușeriei și a animației de către una dintre cele mai importante figuri ale genului din Europa de est, Ildiko Kovacs.
Colaborarea cu trupa AnimaArt începe în 2012 cu spectacolul “Degețica”. Consideră reîntâlnirea,în acest context, cu actrița Dana Bonțidean ca fiind una dintre colaborările cele mai pozitive și efervesecente din punct de vedere artistic.
Eniko își bazează crezul pe principiul “mai putin este mai mult” având convingerea ca la efectul artistic spectaculos și memorabil, născut poate din cel mai abstract sau complex gând, se ajunge cel mai eficient prin sinceritate . Acest lucru implică puritate în gesturi și în metodă.